Speologie - Pestera Ratei

      Cunoscută încă din Sec. XIX, resurgenţa Răteiului, numită Izvorul Răteiului, a fost captată în 1909, pentru nevoile localiăţilor din aval, lucrările fiind coordonate de T. H. Ionescu şi D. Cair. Cu acea ocazie, o placă memorială, gravată în marmură, în onoarea regelui Carol I a fost plasată pe peretele din dreapta intrării. Placa, deşi pomenea de unul din marii regi ai României, a rezistat în timpul comunismului, datorită izolării ei în creierul munţilor, dispărând totuşi, în mod misterios, probabil furată, după revoluţie, prin 1994-95.

      În 1956, T. Orghidan şi Margareta Dumitrescu, explorează, cartează şi colectează faună în zona vestibulară a peşterii, situată în aval de sifoanele care barau trecerea. Harta întocmită cu acest prilej prezintă doar 146 m de galerii.

      În 1969, unul dintre cei mai remarcabili geologi ai României, Dan Patrulius, realizând cercetări geologice în zonă, este primul care semnalează posibila existentă a unei mari peşteri, raportându-se la amploarea zonei carstice din regiune.

      În primăvara şi apoi în toamna anului 1970, membrii clubului de speologie Focul Viu, decid să întreprindă primele cercetări, la sugestia lui Dan Patrulius. Reuşind să pătrundă în reţeaua activă a peşterii, descoperă şi două importante sectoare fosile. Explorările pentru vreo 2 Km de peşteră au necesitat un bivuac subteran de 3 zile.

      În 1971, un pasaj fosil, care scurt circuitează zona sifoanelor de la intrare a fost descoperit. Intrare în peşteră devenind mult mai facilă, explorarea, cartarea şi observaţiile ştiinţifice sau derulat mult mai rapid, pentru 5160 m de galerii, avînd ca rezultat publicarea unui studiu ştiinţific complex (Povară et. al, 1973). Pe lângă informaţii privind morfologia, hidrologia şi sedimentologia peşterii, acest studiu, propune de asemenea, un interesant model genetic al cavităţii. Harta realizată atunci seamănă destul de mult cu harta care însoţeşte acest articol, aceasta din urmă fiind şi cea mai recentă şi completă, deosebirile majore constând din lipsa pe harta din 1973 a sălilor mari din capătul peşterii, care au fost descoperite ulterior şi din nerealizarea joncţiunii dintr Sala Mare şi Sala Nisipurilor.

      La începutul anilor '80, Clubul Focul Viu, întreprinde o nouă şi susţinută campanie de explorare şi recartare a peşterii, realizându-se în cele din urmă harta peşterii, la scara 1: 200, hartă care, după micşorare, a căpătat forma finală, şi evident, însoţeşte acest articol. Trebuie menţionat că marea majoritate a parcursului subteran a fost cartat cu busola minieră, având un grad ridicat de precizie.