Din
punct de vedere hidrologic în Peştera Rătei se pot identifica, în
esenţă, două cursuri de apă, care confluează în apropierea
Sifonului 3, pe galeria principală.
La suprafaţa terenului, în aria limitrofă peşterii
se află câteva ponoare. Unul dintre acestea este situat în Cheile Răteiului, în
capătul lor din amonte, în timp ce pierderi difuze în albie, apar pe
tot parcursul cheilor, acestea din urmă fiind identificate prin măsurători
de debit. Afluenţii de stânga ai Pârâului Rătei,
formează, de asemenea ponoare, la intrarea în calcare.
În timpul perioadelor mai secetoase, întregul curs
de apă al Pârâului Rătei se pierde în ponorul din chei. Într-o
astfel de perioadă, măsurături de debit realizate de D. Slăvoacă et
al. la 15-07-1993, au indicat 64 l/s la ponor, în timp ce la resurgenţă,
la ieşirea din peşteră erau 94 l/s. Astfel, aproape 70% din
debitul pârâului care iese din peşteră provine din pierderile din
ponorul din chei. Din moment ce cursul
activ care iese din peşteră este
captat pentru alimentări cu apă, marcările cu trasori de orice
fel nu au fost, până în prezent posibile, ipotezele privind originea
cursurilor subterane din peşteră fiind bazate pe măsurători
de debite, pe conţinuturi chimice, temperaturi, poziţii relative, toate
aceste criterii fiind mai mult sau mai puţin precise şi generatoare
de controverse.
Primul şi cel mai important ca debit dintre cele două cursuri de
apă menţionate anterior intră în peşteră prin Sifonul
5, străbate Galeria cu Cascade, pierzându-se într-un sifon aflat în aval
pe această galerie, pentru a reapărea în Sifonul 3. Acest curs contribuie
cu mai mult de două treimi la activul peşterii şi îşi are
probabil originea în ponorul situat în Cheile Răteiului.
Al doilea
curs de apă, mai modest ca debit comparativ cu primul, are însă un parcurs
subteran mai lung, dispărând şi reapărând de mai multe ori.
Acesta se poate identifica pentru prima oară, în punctul cel mai depărtat
faţă de intrare, în Sala Titanilor, străbate sălile mari
din capătul peşterii, pentru a se pierde la baza peretelui nordic
din Sala Mare, reapărând în amontele Galeriei cu Pietrişuri, pe
care o străbate pe întreaga ei lungime, pentru a-şi continua cursul
pe porţiunea activă a Galeriei cu Meandre, pierzându-se în Puţul
cu cascadă. Este de presupus, că după un scurt parcurs inaccesibil
acest pârâu reapare în Sifonul 4.
Pe Galeria de Acces, între Sifonul 4 şi
Sifonul 3, un afluent cu un debit destul de mic (Q=3-4 l/s), apare din peretele
stâng al galeriei, în punctul indicat pe hartă ca +3.5. Acest afluent
are un caracter cu totul distinct, fiind cu cel puţin 1, 5oC
mai cald decât restul apelor din peşteră,
provenind probabil din pierderile difuze situate la suprafaţă,
dar nu neapărat într-o zonă prea apropiată. Apa provenită din
Sifonul 4, împreună cu apa acestui mic afluent contribuie cu încă o
treime la debitul total al cursului subteran, în acest fel închizându-se
un bilanţ hidrologic destul de aproximativ.
Cursul subteran la
ieşirea din peşteră are
următoarele caracteristici fizico-chimice: debite cuprinse între 60 şi
140 l/s, temperaturi între 4 şi 7oC,
mineralizaţia totală în jur de 600 mg/l, duritate 5, 6o germane,
apele fiind bicarbonatate calcice şi sodice.
Autor: Gigi Paul Dragomir Înscris de: GIGI PAUL DRAGOMIR Vizualizări: 20144, Ultima actualizare: Marţi, 23 Dec 2003
Aceste rinduri mi-au trezit amintiri placute.
Am avut norocul sa vizitez Pestera Ratei prin '90-91 cind nu era inchisa sau mai corect spus am gasit poarta de acces sparta (spre norocul nostru care nu stiam ca resurgenta Ratei reprezinta o sursa de apa potabila si deci era normal sa fie inchisa).
Vizita fiind facuta prin luna ianuarie am avut surpriza sa gasim in mica sala de la intrare mici formatiuni de gheata.
A urmat apoi tirisul destul de dur - nerecomandat celor ce sufera de claustrofobie - din Galeria de Incendiu care ne-a scos - dupa o spectaculoasa coborire cu capul in jos, deoarece iesirea nu este la nivelul planseului ci putin mai sus in perete - in sistemul principal de galerii.
Nu am reusit s-o parcurgem in intregime - nici nu ne propusesem de fapt - dar in cele 6-7 ore cit am colindat-o am avut prilejul sa admiram multe frumuseti:gratioase stalactite si stalagmite, suvoiul cursului activ, linistea salilor in care zgomotul pasilor se estompa in nisipul ce acoperea podeaua...
In mod deosebit m-au impresinat diaclazele in trepte (nefiind speolog nu stiu termenul exact) care-ti dadeau posibilitatea sa fii la nivelul fosil, in timp ce printr-o crapatura nu mai lata de 0, 5-1m puteai sa arunci o privire si chiar sa cobori la cursul activ aflat la citiva metri mai jos.
Pacat ca in ultimul timp a proliferat inchiderea pesterilor cu sisteme tot mai sofisticate, ca de altfel si echivalentul de la suprafata: rezervatii peste rezervatii in care aici nu ai voie sa campezi, dincolo nu ai voie sa te abati de la poteca,...
Nu zic ca actiunea nu este justificata de distrugerile cauzate de fiinte carora nu li se potriveste numele de om - care in prostia si rautatea lor pot distruge in citeva minute ceea ce natura a creat in zeci de mii de ani - dar imi lasa un gust amar. In curind accesul la ceea ce este mai frumos pe pamint si pe sub pamint va fi conditinat de permise si aprobari iar noua, celor obisnuiti, ni se va permite doar accesul ca la muzeu, in lumina reflectoarelor si/sau pe drumuri pavate si prevazute cu balustrade. Este ca si cum marile opere de arta ar fi tinute in seifuri fiind accesibile doar unui grup restrins, pentru restul raminind "firmiturile".
Titus Hen, Marţi, 23 Dec 2003, 12:55
Linkul www.gigidragomir.ro nu pare a fi valid.
Sigur e corect scris?
Florian Mastacan, Marţi, 23 Dec 2003, 13:42
Eh... eroare de typing Acum e scris corect
Corneliu Negulescu, Marţi, 24 Feb 2004, 0:08
Abia acum(ce tirziu!!!) am vazut acest uluitor articol!
Un sincer BRAVO pentru autor!
Rares Cosma, Marţi, 31 Aug 2004, 13:34
Care este diferenta dintre "eroziune" si "coroziune"?
Cristian Lazăr, Miercuri, 17 Nov 2004, 16:05
Totusi cum se poate vizita aceasta pestera? Cu cine trebuie sa vorbesc? Unde pot gasi persoana care are cheile de la intrare?
Cand va aud cu portile, ma ia cu lesinul. Din contra, cat mai multe porti cat mai multor pesteri este solutia civilizata si fireasca, si asta nu numai la noi, ci pretutindeni. Cand Pestera Tausoarelor nu avea poarta (acum are doua succesive!) am gasit la intrare un grup de trei cehi adolescenti care se pregateau sa dea buzna voiniceste in cea mai adanca pestera din tara si in cei 18 km de galerii in sandale, tricouri, pantaloni scurti si dotati cu doua lanterne tip creion. Portile protejeaza nu numai endocarstul de turistii neavizati, ci chiar pe acestia de ei insisi! Asa trebuie sa fie, nespeologii sa viziteze pesteri cu ghid si casca in cap... Crin. T. Theodorescu, custode Tausoare, triandafil96@yahoo.com
Ştefan Murvay, Miercuri, 27 Iun 2007, 12:03
Desi cam tarziu vin cu un raspuns pentru Rares Cosma.
Diferenta dintre eroziune si coroziune este ca eroziunea este o actiune fizica aici datorata apei pe cand coroziunea este pur chimica datorata acidului carbonic.
Si legat de inchiderea pesterilor: Sunt perfect de acord cu inchiderea pesterilor, desi din pacate nu este de ajuns sa le inchizi, drept dovada stau pesterile a caror porti au fost sparte de nenumarate ori. Cel mai bine ar fi un paznic cu o pusca mare!