Când am scris acest articol despre peştera
Rătei, cu ceva timp în urmă, i-am dat un caracter pe de-a-ntregul
descriptiv, negândindu-mă prea mult la latura romantică şi
la ce a însemnat de-a lungul anilor peştera Rătei pentru mine şi
pentru clubul de speologie Focul Viu. Atunci, din anumite motive, independente
de voinţa mea, articolul nu a văzut lumina tiparului. Acum,
având ocazia să rescriu
articolul pentru revista Eco Carst, mi-am spus că o mică introducere
mai romanţată, înainte de a prezenta puzderia de cifre şi
informaţii de tot felul, nu are cum să strice.
Această peşteră, atât
de dragă sufletelor noastre, a fost ca un uriaş creuzet în care
s-au format generaţii după generaţii de tineri entuziaşti şi
frumoşi, călindu-se şi descoperind plini de uimire şi încântare,
minunile unei lumi pentru mulţi interzisă. A fost şi încă va
fii, ca o poartă deschisă către frumuseţile
nebănuite şi atât de bine ascunse ale zeiţei mame, pământul.
Circuitul
care de obicei se parcurge vizitând peştera şi care de
atâtea ori ne-a purtat paşii prin întuneric poate fi asemuit cu caruselul
periplului prin viaţă, plecând de la plămădirea din pământ şi
până la reîntoarcerea în acelaşi atât de răbdător pământ.
Râul ce străbate peştera, ca un şuvoi de apă vie ne conduce
paşii prin coridoare şi săli ale căror minunăţii
par desprinse din poveştile cu zâne ale copilăriei şi ale căror
denumiri, uneori exotice, amintesc de Marianele tinereţilor şi viselor
noastre şi ale predecesorilor noştrii.
Descoperind
universul nebănuit al peşterii, descoperim universul
mult mai complex din interiorul nostru şi dacă după toţi
anii aceştia de scormonit prin tenebre am reuşit să înfrângem şi întunericul
din noi şi să devenim mai buni, câştigul este imens şi
a meritat cu prisosinţă efortul nemăsurat pe care l-am făcut şi
poate aceasta ne este singura şi de nepreţuit răsplată.
Autor: Gigi Paul Dragomir Înscris de: GIGI PAUL DRAGOMIR Vizualizări: 20198, Ultima actualizare: Marţi, 23 Dec 2003
Aceste rinduri mi-au trezit amintiri placute.
Am avut norocul sa vizitez Pestera Ratei prin '90-91 cind nu era inchisa sau mai corect spus am gasit poarta de acces sparta (spre norocul nostru care nu stiam ca resurgenta Ratei reprezinta o sursa de apa potabila si deci era normal sa fie inchisa).
Vizita fiind facuta prin luna ianuarie am avut surpriza sa gasim in mica sala de la intrare mici formatiuni de gheata.
A urmat apoi tirisul destul de dur - nerecomandat celor ce sufera de claustrofobie - din Galeria de Incendiu care ne-a scos - dupa o spectaculoasa coborire cu capul in jos, deoarece iesirea nu este la nivelul planseului ci putin mai sus in perete - in sistemul principal de galerii.
Nu am reusit s-o parcurgem in intregime - nici nu ne propusesem de fapt - dar in cele 6-7 ore cit am colindat-o am avut prilejul sa admiram multe frumuseti:gratioase stalactite si stalagmite, suvoiul cursului activ, linistea salilor in care zgomotul pasilor se estompa in nisipul ce acoperea podeaua...
In mod deosebit m-au impresinat diaclazele in trepte (nefiind speolog nu stiu termenul exact) care-ti dadeau posibilitatea sa fii la nivelul fosil, in timp ce printr-o crapatura nu mai lata de 0, 5-1m puteai sa arunci o privire si chiar sa cobori la cursul activ aflat la citiva metri mai jos.
Pacat ca in ultimul timp a proliferat inchiderea pesterilor cu sisteme tot mai sofisticate, ca de altfel si echivalentul de la suprafata: rezervatii peste rezervatii in care aici nu ai voie sa campezi, dincolo nu ai voie sa te abati de la poteca,...
Nu zic ca actiunea nu este justificata de distrugerile cauzate de fiinte carora nu li se potriveste numele de om - care in prostia si rautatea lor pot distruge in citeva minute ceea ce natura a creat in zeci de mii de ani - dar imi lasa un gust amar. In curind accesul la ceea ce este mai frumos pe pamint si pe sub pamint va fi conditinat de permise si aprobari iar noua, celor obisnuiti, ni se va permite doar accesul ca la muzeu, in lumina reflectoarelor si/sau pe drumuri pavate si prevazute cu balustrade. Este ca si cum marile opere de arta ar fi tinute in seifuri fiind accesibile doar unui grup restrins, pentru restul raminind "firmiturile".
Titus Hen, Marţi, 23 Dec 2003, 12:55
Linkul www.gigidragomir.ro nu pare a fi valid.
Sigur e corect scris?
Florian Mastacan, Marţi, 23 Dec 2003, 13:42
Eh... eroare de typing Acum e scris corect
Corneliu Negulescu, Marţi, 24 Feb 2004, 0:08
Abia acum(ce tirziu!!!) am vazut acest uluitor articol!
Un sincer BRAVO pentru autor!
Rares Cosma, Marţi, 31 Aug 2004, 13:34
Care este diferenta dintre "eroziune" si "coroziune"?
Cristian Lazăr, Miercuri, 17 Nov 2004, 16:05
Totusi cum se poate vizita aceasta pestera? Cu cine trebuie sa vorbesc? Unde pot gasi persoana care are cheile de la intrare?
Cand va aud cu portile, ma ia cu lesinul. Din contra, cat mai multe porti cat mai multor pesteri este solutia civilizata si fireasca, si asta nu numai la noi, ci pretutindeni. Cand Pestera Tausoarelor nu avea poarta (acum are doua succesive!) am gasit la intrare un grup de trei cehi adolescenti care se pregateau sa dea buzna voiniceste in cea mai adanca pestera din tara si in cei 18 km de galerii in sandale, tricouri, pantaloni scurti si dotati cu doua lanterne tip creion. Portile protejeaza nu numai endocarstul de turistii neavizati, ci chiar pe acestia de ei insisi! Asa trebuie sa fie, nespeologii sa viziteze pesteri cu ghid si casca in cap... Crin. T. Theodorescu, custode Tausoare, triandafil96@yahoo.com
Ştefan Murvay, Miercuri, 27 Iun 2007, 12:03
Desi cam tarziu vin cu un raspuns pentru Rares Cosma.
Diferenta dintre eroziune si coroziune este ca eroziunea este o actiune fizica aici datorata apei pe cand coroziunea este pur chimica datorata acidului carbonic.
Si legat de inchiderea pesterilor: Sunt perfect de acord cu inchiderea pesterilor, desi din pacate nu este de ajuns sa le inchizi, drept dovada stau pesterile a caror porti au fost sparte de nenumarate ori. Cel mai bine ar fi un paznic cu o pusca mare!
Florian Mastacan, Marţi, 23 Dec 2003, 13:42 
Acum e scris corect
!